GDPR cere ca datele personale să fie prelucrate într-o manieră care să le garanteze securitatea. Aceasta include protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, distrugerii sau deteriorării accidentale. Aceasta impune utilizarea unor măsuri tehnice sau organizatorice adecvate.

În conformitate cu articolul 32, în mod similar articolului 17 din directivă, controlorii și prelucrătorii trebuie să “implementeze măsuri tehnice și organizatorice adecvate”, ținând seama de “stadiul tehnicii și costurile implementării” și “natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și riscul variabilității și gravității diferitelor drepturi și libertăți ale persoanelor vizate. “Spre deosebire de directivă, cu toate acestea, GDPR oferă sugestii specifice pentru ce tipuri de acțiuni de securitate ar putea fi considerate” adecvate riscului, “.

Pseudonimizarea și criptarea datelor cu caracter personal

Capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și reziliența proceselor și serviciilor de procesare.

Abilitatea de a restabili disponibilitatea și accesul la datele cu caracter personal în timp util, în cazul unui incident fizic sau tehnic.

Un proces de testare, evaluare și evaluare periodică a eficacității măsurilor tehnice și organizatorice pentru asigurarea securității prelucrării.

Controlorii și prelucrătorii care respectă fie un cod de conduită aprobat, fie un mecanism de certificare aprobat – în conformitate cu articolul 40 și cu articolul 42 – pot utiliza aceste instrumente pentru a demonstra conformitatea cu standardele de securitate ale GDPR.

Pentru îndrumări suplimentare privind standardele de securitate, controlorii și prelucrătorii pot lua în considerare considerentele, în special considerentele 49 și 71, care permit prelucrarea datelor cu caracter personal în moduri care altfel ar putea fi necorespunzătoare atunci când este necesar pentru a asigura securitatea și fiabilitatea rețelei.

De-identificare sau anonimizare

Un termen umbrelă pentru eliminarea sau mascarea informațiilor protejate. Într-un sens mai specific, procesul de dezidentificare elimină identificatorii dintr-un set de date, astfel încât nu mai este posibil să se raporteze informații la persoane. În contextul informațiilor din domeniul sănătății, de-identificarea are loc atunci când toți identificatorii (ID-urile, numele, adresele, numerele de telefon etc. – se află în lista precedentă de dezidentificare HL7 pentru o listă completă) sunt eliminate din setul de informații. În acest fel, identitatea pacientului este protejată, în timp ce majoritatea datelor rămân disponibile pentru partajarea cu alte persoane / organizații, analize statistice sau utilizări conexe.

Pseudonimizare

Un subset de anonimizare. Acest proces înlocuiește identificatorii elementelor de date cu noi identificatori, astfel încât relația cu obiectul inițial este înlocuită de un subiect complet nou. După înlocuire, nu mai este posibilă asocierea subiectului inițial cu setul de date. În contextul informațiilor privind asistența medicală, putem “pseudonimiza” informațiile pacienților prin înlocuirea datelor de identificare a pacienților cu date complet independente. Rezultatul este un nou profil de pacient. Datele continuă să pară complete, iar semantica datelor (semnificația datelor) este păstrată în timp ce informațiile despre pacient rămân protejate.

Re-identificare

Acest proces restabilește informațiile inițiale într-un set de date pseudonime. Pentru a re-identifica datele, va trebui să folosiți o serie de structuri de mapare inversă construite pe măsură ce datele sunt pseudonimizate. Există câteva cazuri de utilizare pentru re-identificare. Un exemplu ar fi transmiterea datelor pseudonime către un sistem extern de procesare. Odată ce informația procesată este returnată, aceasta va fi re-identificată și împinsă la dosarul pacientului potrivit.

Identificatori

Identificatorii sunt elemente de date care pot identifica direct indivizii. Exemple de identificatori includ, dar nu se limitează la numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, adresa de domiciliu, numărul de securitate socială, numărul cardului medical (vezi postul anterior pentru o listă completă a identificatorilor HIPAA). În unele cazuri, este nevoie de mai mult de o variabilă de identificare pentru a identifica o persoană în mod unic. De exemplu, numele “John Smith” apare de mai multe ori în paginile albe. Cu toate acestea, trebuie să combinați numele cu un număr de telefon pentru a identifica dreptul de John Smith.

Cvasi-identificatorilor

Acestea sunt elemente de date care nu identifică direct o persoană, dar care oferă suficiente informații pentru a restrânge în mod semnificativ căutarea unui anumit individ. Unele cvasi-identificatori au fost studiate pe larg. Acestea includ sexul, data nașterii și codul poștal / codul poștal. Cvasi-identificatorii sunt în mare măsură dependenți de tipul de set de date. De exemplu, sexul nu va fi un cvasi-identificator semnificativ dacă toate persoanele fizice sunt femei. Un alt lucru interesant despre cvasi-identificatori: ele sunt categorice în natură, cu un set finit de valori discrete. Cu alte cuvinte, sexul, datele de naștere pe o perioadă de mai puțin de 150 de ani și adresa sunt finite. Acest lucru face căutările simple. Persoanele fizice sunt relativ ușor de identificat folosind cvasi-identificatori.

Non-identificatorii

Aceste elemente de date pot conține informații personale despre persoane, dar nu sunt utile pentru reconstituirea informațiilor inițiale. De exemplu, un indicator privind dacă o persoană are alergii la polen ar fi cel mai probabil un element de date care nu identifică. Incidența alergiei la polen este atât de mare în populație încât nu ar fi un bun discriminator printre indivizi. Din nou, elementele de date fără identificatori depind de seturile de date. Într-un context diferit, acest element de date vă poate permite să identificați indivizii.

Criptarea simetrică

Criptarea simetrică este cea tradițională, care funcționează în felul următor: pe un computer se realizează criptarea informațiilor cu ajutorul unui algoritm și o anume cheie. Apoi, informația criptată pleacă (fără măsuri de protecție specială) către destinatar. Destinatarul va vedea informația în clar, o va putea decodifica, doar dacă are cheia corespondentă. Dacă o are, o aplică fișierului criptat și are astfel acces la informație în clar.

Algoritmii cu cheie secretă sunt caracterizați de faptul că folosesc aceeași cheie atât în procesul de criptare, cât și în cel de decriptare. Din acest motiv, acești algoritmi mai sunt cunoscuți sub numele de algoritmi simetrici; pentru aplicarea lor este necesar ca înaintea codificării / decodificării, atât emițătorul cât și receptorul să posede deja cheia respectivă. În mod evident, cheia ce caracterizează acești algoritmi trebuie să fie secretă.

Criptarea simetrică prezintă avantajul rapidității cu care sunt realizate procesele de criptare / decriptare a mesajelor. Succesul sistemului se bazează pe dimensiunea cheii. Dacă are mai mult de 128 biți este una destul de sigură, deci sigură în exploatare. Cele trei caracteristici ale criptării simetrice sunt siguranța, rapiditatea și volumul mare de date criptate.

Principalul dezavantaj al algoritmilor simetrici constă în faptul că impun un schimb de chei private înainte de a se începe transmisia de date. Altfel spus, pentru a putea fi utilizați, este necesar un canal cu transmisie protejată pentru a putea fi transmise cheile de criptare / decriptare.

Problema cea mai importantă în acest sistem de criptare, folosit cu preponderență de guvernele țărilor lumii, este păstrarea secretului cheilor folosite și transferul acestora între utilizatori aflați uneori la mari distanțe. Deconspirarea acestora duce la compromiterea sistemelor de criptare folosite.

Funcțiile hash

În sens matematic, funcțiile hash (clasă de funcții denumite în lucrări de specialitate și funcții de dispersie sau funcții de rezumat) sunt funcții definite pe o mulțime cu multe elemente (posibil infinită) cu valori într-o mulțime cu un număr fix și mai redus de elemente. Funcțiile hash nu sunt inversabile. În informatică, funcțiile hash sunt folosite pentru a accelera căutările în tabele, cum este cazul în bazele de date mari sau comparările de date. Valoarea unei funcții hash este denumită rezumat, valoare hash, cod hash, sumă hash sau doar hash. De asemenea, pot fi folosite drept sume de control sau coduri corectoare de erori (deși nu trebuie confundate cu acestea două), sau, în criptografie, drept componente în schemele de semnătură digitală.

O funcție hash poate lega două sau mai multe chei de la aceeași valoare hash. În multe aplicații, este de dorit minimalizarea șansei apariției unor astfel de coliziuni, ceea ce înseamnă că funcția hash trebuie să lege cheile de valorile hash cât mai uniform posibil. De asemenea, în funcție de aplicație, alte proprietăți pot fi necesare. Deși ideea a fost concepută în anii 1950, proiectarea optimă a funcțiilor hash este încă un subiect activ de cercetare și discuție. Funcțiile hash sunt utilizate și ca sume de control sau funcții hash criptografice, dar nu trebuie confundate cu caracterele de verificare, amprentele numerice, funcțiile de randomizare, codurile de corectare a erorilor. Deși aceste concepte se suprapun într-o oarecare măsură, fiecare are propriile sale utilizări și cerințele și este proiectat și optimizat în mod diferit.

Sisteme de Backup&Restore

Backup-ul este metoda prin care creezi copii de siguranță ale sistemului de operare și / sau ale fișierelor stocate pe calculatorul personal. În principiu, deși există numeroase soft-uri dedicate acestui proces, cel mai simplu mod de a face un backup este cu ajutorul uneltelor incluse în sistemul de operare. Microsoft ne oferă pentru Vista și Windows 7 un utilitar de backup gratuit și ușor de utilizat.

Semnătura digitală

O semnătură digitală se utilizează pentru a autentifica informațiile digitale — cum ar fi documente, mesaje de poștă electronică și macro comenzi — utilizând criptografia informatică. Semnăturile digitale atestă următoarele:

 Autenticitate Semnătura digitală contribuie în a asigura că semnatarul este cel care pretinde că este.

 Integritate Semnătura digitală contribuie în a asigura că un conținut nu a fost modificat sau alterat de la momentul în care a fost semnat digital.

 Nerepudiere Semnătura digitală contribuie în a demonstra tuturor părților care este originea conținutului semnat. „Repudiere” se referă la acțiunea unui semnatar care neagă orice asociere cu conținutul semnat.

Pentru aceste asigurări, conținutul trebuie să fie semnat digital de creatorul de conținut, utilizând o semnătură ce îndeplinește următoarele criterii:

 Semnătura digitală este validă.

 Certificatul asociat semnăturii digitale este curent (neexpirat).

 Persoana sau organizația care semnează, cunoscută cu numele de editor, este de încredere.

 Certificatul asociat cu semnătura digitală a fost emis către editorul semnatar de o autoritate de certificare (CA)recunoscută.

Programele 2007 Microsoft Office system detectează aceste criterii și vă avertizează dacă există o problemă cu semnătură digitală. Pentru detalii, citiți ultima secțiune din acest articol Cum se poate spune dacă o semnătură digitală este de încredere.

Steganografie

Steganografia este o tehnică care permite utilizatorilor să ascundă mesaje în alte mesaje, aplicând tehnici steganografice și watermarking digital este posibilă ascunderea unor informații privind drepturile de autor, cum ar fi numele autorului, data apariției, etc.

Unul dintre cele mai întâlnite formate electronice sub care se găsesc informațiile în zilele noastre este imaginea digitală. Steganografia pentru imagini reprezintă procesul de modificare a datelor din imagini astfel încât să se poată insera diverse informații. În această lucrare voi analiza metodele folosite pentru ascunderea informației în imagini.